Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 6 octombrie 2010

Restaurantul "Colibele Haiducilor" Piatra Neamţ , pe drumul ce urcă spre staţia de sus a telegondolei

  Restaurantul este renumit, şi există de mult timp acolo. Decorul te îmbie la relaxare şi la visare. Efectiv intri în cabane din lemn , cea principală lemn şi piatră, cu acoperişuri tipic munteneşti, iar vatra, un mare cuptor din piatră situat în centrul cabanei. Însă cam atât cu laudele. Mâncarea este comună. Nu sare cu nimic nici în evidenţă nici din punct de vedere pozitiv ba chiar dimpotrivă. Porţiile sunt nici mari dar nici mici. Noi am comandat vinul casei şi atenţie ni s-a servit un vin carbogazos. Spunem noi îndoit multişor cu apă minerală, spun ei ca e trecut prin dozator. Asta dupa insistenţe de a primi lămuriri cu privire la diferenţa dintre ceea ce era trecut în meniu - vin valea calugarească- şi ceea ce am primit. Clătitele sunt foarte uleioase, iar foaia de clătită e mai degrabă o pastă uleioasă ce se destramă imediat ce încerci să o culegi din farfurie. Servirea foarte foarte lentă.
  Ambianţă şi decor: 10
  Personal                   7
  Mâncarea                7
  Impresia generală : Şi-a pierdut calităţile datorită cărora  şi-a făcut bunul renume.

2 comentarii:

  1. adevarat, insa e si mai rau acum. ingredientele sunt dintre cele mai ieftine, cumparate de la kauflat sau alte magazine de gen. iaurt de proasta calitate, smantana sub 20%, servirea sub orice critica... pacat de locul respectiv. ca su nu mai zic de gandaci in restaurant, fete de masa gaurite si patate. doar aruncati o privire dincolo de frumusetea locului.

    RăspundețiȘtergere
  2. adevarat, insa e si mai rau acum. ingredientele sunt dintre cele mai ieftine, cumparate de la kauflat sau alte magazine de gen. iaurt de proasta calitate, smantana sub 20%, servirea sub orice critica... pacat de locul respectiv. ca su nu mai zic de gandaci in restaurant, fete de masa gaurite si patate. doar aruncati o privire dincolo de frumusetea locului.

    RăspundețiȘtergere